Corina Bădărău:„Noi, părinții de copii speciali, avem nevoie constantă de învățare pentru a ne fi mai ușor cu ei”
Corina Bădărău este mama unui băiețel de 5 ani, Elvis, diagnosticat cu tulburare de spectru autist (TSA). Pentru Corina, acceptarea diagnosticului a fost o provocare imensă, dar fiecare zi este o luptă continuă pentru a-l ajuta pe Elvis să se dezvolte și să se adapteze într-o lume care poate fi copleșitoare. În acest interviu, Corina împărtășește experiențele sale și modul în care un curs de instruire i-a schimbat viața.
Inceputul provocărilor
„Elvis a început să prezinte semne de TSA după vârsta de 2 ani”, spune Corina. „Am observat mai multe comportamente specifice, cum ar fi mersul pe vârfuri, rotitul în cerc în timp ce se uita la mâini, lipsa contactului vizual, lipsa de imitare și un joc neadecvat. Avea preferințe foarte stricte – mergeam mereu pe aceleași drumuri și vizitam aceleași locuri. Era foarte rigid în rutina lui.”
Oportunitati de instruire
„Am aflat despre cursul de instruire de la o angajata a SOS Autism. Ea, împreună cu direcția, a decis să îmi ofere această oportunitate, observând cât de dificil îmi era să gestionez comportamentul lui Elvis”, explică Corina. „Am fost încântată de propunere, deoarece simțeam cu adevărat nevoia unei instruiri pentru a înțelege mai bine cum să lucrez cu copilul meu.”
„Cursul mi-a oferit atât teorie, cât și practică. Am învățat strategii de cooperare și tehnici pentru a gestiona comportamentele lui Elvis. Mi s-a explicat cum să-l abordez și cum să evit comportamentele nedorite, deoarece el obișnuia să mă manipuleze foarte mult ca mamă”, mărturisește Corina. „Am început să aplic strategii de intervenție comportamentală bazate pe funcții. Cursul m-a învățat să identific funcțiile comportamentului folosind metoda ABC: Antecedent, Comportament și Consecință. Acest lucru m-a ajutat să previn multe comportamente inadecvate ale lui Elvis, fie că încerca să obțină ceva, să scape de o situație, sau să caute o stimulare senzorială.”
Impactul asupra relației mamă-copil
„După acest curs, am devenit mult mai încrezătoare în relația cu Elvis. A început să mă asculte mai mult, nu mai manipulează așa de mult și comportamentul lui în mediu este mai adecvat. În plus, cooperarea lui a crescut atunci când este vorba de luarea unor decizii”, adaugă Corina.
Nevoia de sprijin pentru părinți și susținerea din partea statului
„Noi, părinții de copii speciali, avem nevoie constantă de învățare pentru a ne fi mai ușor cu ei. Orice fel de cursuri ar fi benefice – fie despre comportament, fie despre activități de terapie. Ar fi ideal ca părinții să învețe cum să se ocupe mai mult de copiii lor. De asemenea, susțin ideea de a ajuta părinții cu un plan de activități care să continue terapia de la centru acasă, adaptat pentru fiecare copil în parte”, afirmă Corina. „Aș dori să subliniez că ar fi necesar ca statul să se implice mai mult în susținerea acestor părinți, care, adesea, sunt disperați și nu beneficiază de niciun ajutor. Sunt foarte puține centre pentru acești copii speciali în Moldova, iar lipsa sprijinului face ca viața să fie extrem de complicată pentru noi”, încheie Corina.
Povestea Corinei Bădărău reflectă lupta zilnică a multor părinți care încearcă să ofere o viață mai bună copiilor lor cu autism. Sprijinul educațional, accesul la cursuri și o mai mare implicare a autorităților ar putea face o diferență semnificativă în viețile acestor familii.