Ep.10, s.4. „Accesul la echipamentele asistive, o provocare pentru persoanele cu dizabilități din Moldova”

Fiecare dintre noi cunoaste ca  persoanele cu dizabilități din tara noastra se confruntă cu multiple dificultăți în viața de zi cu zi. Una dintre cele mai mari provocări o constituie accesul la echipamentele asistive care le pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. De la lipsa echipamentelor necesare, perioada indelungata de asteptare, până la barierele financiare și birocratice, persoanele cu dizabilități din Moldova sunt adesea nevoite să înfrunte diferite obstacole pentru a avea acces la tehnologii care să le ajute să depășească anumite limitări fizice.

Unele echipamente, cum ar fi scaunele cu rotile electrice sau dispozitivele medicale avansate, pot ajunge să coste mii de euro, iar sprijinul guvernamental pentru achiziționarea acestora este limitat sau inaccesibil. Istoria Elenei, care a tinut sa ramina sub anonimat numele deplin, vine sa ilustreze situatia a sute de persoane utilizatoare de scaun rulant din RM.

Andreea are 28 de ani și se confruntă cu paralizie cerebrală, ceea ce îi afectează mobilitatea. În urma unui accident din copilărie, Andreea a avut nevoie de un scaun cu rotile electric, însă din cauza prețului ridicat și a lipsei de fonduri, familia ei nu a reușit să-l achiziționeze. Andreea folosește acum un scaun cu rotile manual, dar acest lucru îi limitează semnificativ libertatea de mișcare, mai ales ca din cauza ca este vechi, acesta se defecteaza frecvent, iar pentru reparatii familia nu stie unde sa apeleze. „Când încerc să ajung în locuri mai îndepărtate, cum ar fi magazine sau parcuri, e foarte greu să mă descurc singură. Dacă aș avea un scaun electric, aș putea fi mult mai independentă”, spune Andreea. De asemenea, Andreea a încercat să obțină un scaun cu rotile electric prin intermediul unui program guvernamental, dar procesul birocratic a fost lung și complicat, iar rezultatele nu au fost favorabile.

Vasile, în vârstă de 45 de ani, a avut pierderi semnificative ale auzului încă din copilărie. Acum, el folosește un aparat auditiv, dar dispozitivul nu îi oferă o claritate a sunetului suficientă pentru a comunica eficient în medii zgomotoase sau pentru a se încadra într-o conversație de grup. În plus, costurile pentru un aparat auditiv performant sunt foarte mari și nu sunt acoperite de sistemul de asigurări sociale. „Mă simt adesea izolat. Fără un aparat auditiv mai bun, nu pot înțelege majoritatea celor din jurul meu și asta mă face să mă retrag din multe situații sociale”, spune Vasile. În ciuda cerințelor existente în legislație privind accesul la echipamentele necesare pentru persoanele cu deficiențe de auz, procesul de obținere al unui dispozitiv adaptat nevoilor sale este în continuare un obstacol major.

In acest sens, in perioada August-Septembrie 2024mai multe ONG-uri din partea de Nord a republicii Moldova au implementat un proiect de advocacy privind accesul persoanellor cu dizabilitati la echipamente asistive.

Invitata episodului de astazi Ludmila Jalba- care este administratoarea organizatiei ETERNITATE din raionul Falesti,  ne povesteste mai multe detalii despre proiect si de ce accesul la echipamentele asistive pentru persoanele cu dizabilități din Republica Moldova rămâne a fi o problemă majoră!

“Podcastul este dezvoltat cu sprijinul financiar al Oficiului ONU pentru Drepturile Omului în Moldova în cadrul proiectului „Schimbarea paradigmei către servicii incluzive pentru persoanele cu dizabilități, responsabilitate și guvernare în Moldova”, implementat de Oficiul ONU pentru Drepturile Omului Moldova, PNUD Moldova și UNICEF Moldova, finanțat de către Parteneriatul Națiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (UNPRPD). Opiniile exprimate nu reflectă neapărat opinia oficială a Oficiului ONU pentru pentru Drepturile Omului sau Parteneriatul Națiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.”

Mereu am fost pasionată de scriere, prezentare și microfon. Actualmente sunt doctor în istorie, cercetător științific superior în cadrul Institutului de Istorie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.
Sunt autoare a peste 35 de articole științifice și peste 50 de articole jurnalistice în care e abordată tematica persoanelor cu dizabilități.
Printre publicațiile de bază mă reprezintă revista „10 istorii de succes – Femei puternice cu abilități diferite” (Chișinău 2018), publicată de către Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), precum și lucrarea „Comunicarea cu şi despre persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Ghid pentru Jurnalişti” (Chișinău 2012), realizată în coautorat cu Ludmila Malcoci în cadrul Programului Comunitate Incluzivă-Moldova, implementat de Asociația Keystone Human Services International Moldova.
Din 2006 până în prezent, continuu să fiu crainic și redactor-prezentator al revistei sonorizate „ACASĂ”, imprimată în Studioul de Înregistrări Sonore al Centrului de Informare şi Reabilitare al Asociației Nevăzătorilor din Moldova.
Anul pandemic 2020 m-a dus cu gândul din nou la creativitate și anume, ce ar fi dacă aș crea și eu un podcast unde alături de semenii mei, unde vom arăta că prejudecățile societății pot fi depășite!!!!
Cu drag de voi, Mariana Țîbulac-Ciobanu.

Alți autori de podcasturi:

Font Resize