Ep.10.s.3. „Declarația fetelor și femeilor cu dizabilități – Provocări și soluții”

Podcast realizat la inițiativa UN Women și finanțat în cadrul Parteneriatului Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (UNPRPD).

În primăvara acestui an, câteva motive comune au făcut ca, un grup de femei, fete cu dizabilități și mame cu copii cu dizabilități să se unească pentru un dialog deschis cu Ministrul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, Dl Alexei Buzu.

Acestea au simțit necesitatea de a-și exprima deschis preocupările legate de drepturile lor și să ceară măsuri concrete pentru a le proteja și promova. Ele au dorit să aducă în atenția ministrului probleme specifice cu care se confruntă și să solicite politici și programe adaptate nevoilor lor.

Femeile au atras atenția asupra problemelor de stigmatizare, prejudecăți, discriminare și marginalizare cu care se confruntă zi de zi în societate.

Este important ca aceste femei să fie încurajate și sprijinite să-și exprime opiniile și să participe activ la procesul decizional. A face o declarație în fața ministrului necesită efort, dar poate fi o modalitate eficientă de a atrage atenția asupra problemelor specifice cu care se confruntă femeile cu dizabilități din RM și de a cere schimbări pozitive în direcția respectării drepturilor acestora în societate.

Astăzi, avem o invitată specială cu noi, Emma Matreniuc, care are un background destul de vast în promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități atât ea personal, cât și prin intermediul ONG-ului VIVERE din or. Edineț, pe care aceasta o conduce de ani buni. Ea este o voce puternică și o susținătoare dedicată a drepturilor fetelor și femeilor cu dizabilități. Emma a venit la acest podcast pentru a explora împreună provocările și soluțiile cu care au venit femeile în această Declarație, care tinde să contribuie  la incluziunea fetelor și femeilor cu dizabilități.

Sunt încântată să o am alături de noi astăzi pentru a discuta despre aceste probleme importante.”

Bună ziua Emma și bun venit la podcast-ul nostru!

Mereu am fost pasionată de scriere, prezentare și microfon. Actualmente sunt doctor în istorie, cercetător științific superior în cadrul Institutului de Istorie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.
Sunt autoare a peste 35 de articole științifice și peste 50 de articole jurnalistice în care e abordată tematica persoanelor cu dizabilități.
Printre publicațiile de bază mă reprezintă revista „10 istorii de succes – Femei puternice cu abilități diferite” (Chișinău 2018), publicată de către Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), precum și lucrarea „Comunicarea cu şi despre persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Ghid pentru Jurnalişti” (Chișinău 2012), realizată în coautorat cu Ludmila Malcoci în cadrul Programului Comunitate Incluzivă-Moldova, implementat de Asociația Keystone Human Services International Moldova.
Din 2006 până în prezent, continuu să fiu crainic și redactor-prezentator al revistei sonorizate „ACASĂ”, imprimată în Studioul de Înregistrări Sonore al Centrului de Informare şi Reabilitare al Asociației Nevăzătorilor din Moldova.
Anul pandemic 2020 m-a dus cu gândul din nou la creativitate și anume, ce ar fi dacă aș crea și eu un podcast unde alături de semenii mei, unde vom arăta că prejudecățile societății pot fi depășite!!!!
Cu drag de voi, Mariana Țîbulac-Ciobanu.

Alți autori de podcasturi:

Font Resize