Sezon 2, Ep.1. „Experiența și accesul femeilor și al bărbaților cu nevoi speciale la sistemul medical din Republica Moldova”

<>
Atât femeile cât și bărbații cu dizabilități din RM, spun că și-ar dori să poată beneficia de asistenta medicală de calitate, să aibă accesibilitate atît infrastructurală cât și informațională în spitale și policlinici. De asemenea, aceștia și-ar dori ca și centrele medicale din satele și raioanele țării, să fie dotate cu echipamente performante și accesibile, acestea fiind nu, un moft, ci o necesitate!

Prin elaborarea acestui podcast, eu, ca persoană cu mobilitate redusă și ca Voluntar Național în cadrul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), alături de alte persoane cu dizabilități, vrem să luăm atitudine și să aducem aportul nostru la realizarea unei schimbări în bine, venim sa sprijinim prin propriile experiențe și recomandări, contribuind astfel la realizarea priorităților naționale în domeniul drepturilor omului, pentru a putea îmbunătăți condițiile de viață ale tuturor oamenilor din țară, în special al persoanelor cu dizabilități.

În episodul de astăzi împărtășim experiențe despre accesul atât al femeilor, cât și al barbaților cu nevoi speciale la sistemul medical. Pe lângă problemele de accesibilitate, vom vedea cît de respectuos este personalul medical cu persoanele cu dizabilități, De Ce adesea medicul discută mai mult cu însoțitorul sau asistentul persoanei, decât cu persoana însăși? Cunosc oare medicii cum să comunice cu o persoană cu deficiențe de auz, sau cât de receptivi sunt la nevoile acestor oameni?

Prima mea interlocutoare este, Adriana Luca, persoană cu deficiențe de auz, care locuiește în Chișinău și care recent a devenit mămică și ne povestește din propria ei experiență care este situația privind accesul la îngrijiri medicale a unei femei cu dizabilități ?

Adriana ..

Programul naţional de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pentru anii 2017-2022  prevede  Sporirea accesului persoanelor cu dizabilități la servicii medicale, de abilitare și reabilitare de calitate;

Totuși, în loc să primească ajutor din partea statului şi a celor din jur, tot ei, persoanele cu dizabilități de auz, sunt nevoiţi să se adapteze constant. Fac eforturi să citească pe buze când cineva vorbeşte prea repede şi dau dovadă de răbdare când oamenii se enervează că ei nu înţeleg.

………………..

În Moldova există doar 17 interpreţi autorizaţi de Ministerul Justiţiei – 4 la Chişinau, 3 la Bălţi, câte unul la Cahul şi la Cimişlia. Ceilalţi sunt angajaţi la şcolile speciale.

Conform Asociaţiei Surzilor din Moldova, în țara noastră avem peste 5000 de persoane cu deficențe de auz, respectiv acestora le revine cam un interpret la 150 de persoane, dar ar fi nevoie minim de doi interpreţi la 50 de persoane.

 

………………..

În Republica Moldova statul garantează apărarea intereselor tuturor cetățenilor în domeniul ocrotirii sănătății, prin sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală, acordarea de asistență medicală primară, de asistență medicală urgentă la etapa prespitalicească, unul din principiile fundamentale ale sistemului de ocrotire a sănătății stipulate de art. 2 al Legii ocrotirii sănătății nr. 441/1995.

La fel ca și Adriana, Deonisie Cucovici, originar din s. Fîrlădeni, Căușeni, utilizator de scaun rulant, spune că și-ar dori ca asigurarea serviciilor de sănătate, în special în situații de criză precum este pandemia de COVID-19, să fie una prioritară pe agenda autorităților, iar necesitățile și drepturile persoanelor cu dizabilități să fie promovate, astfel asigurându-ne că nimeni nu este lăsat în urmă.

Deonisie…

În acest sens, menționez că Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) este principala agenție a Națiunilor Unite care lucrează pentru o lume în care fiecare sarcină este dorită, fiecare naștere este sigură și fiecare tânăr/tânără își poate realiza pe deplin potențialul, inclusive și persoanele cu dizabilități.

Persoanele cu deficienţe din RM vor să aibă acces în instituțiile medicale, să primească un interpret gratuit când au nevoie, iar persoanele utilizatoare de scaun rulant își doresc să nu mai fie priviţi cu suspiciune şi neîncredere. Așadar, se cere puţin Respect, Acceptare. Și Şanse Egale. Doar atunci când femeile și bărbații primesc îngrijiri medicale de calitate, acest lucru vine în sprijinul nu doar al sănătatii lor ci și a familiilor lor, și al întregii comunități.

Nu uita: Prejudecățile pot fi depășite!

Mereu am fost pasionată de scriere, prezentare și microfon. Actualmente sunt doctor în istorie, cercetător științific superior în cadrul Institutului de Istorie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.
Sunt autoare a peste 35 de articole științifice și peste 50 de articole jurnalistice în care e abordată tematica persoanelor cu dizabilități.
Printre publicațiile de bază mă reprezintă revista „10 istorii de succes – Femei puternice cu abilități diferite” (Chișinău 2018), publicată de către Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), precum și lucrarea „Comunicarea cu şi despre persoanele cu dizabilităţi intelectuale. Ghid pentru Jurnalişti” (Chișinău 2012), realizată în coautorat cu Ludmila Malcoci în cadrul Programului Comunitate Incluzivă-Moldova, implementat de Asociația Keystone Human Services International Moldova.
Din 2006 până în prezent, continuu să fiu crainic și redactor-prezentator al revistei sonorizate „ACASĂ”, imprimată în Studioul de Înregistrări Sonore al Centrului de Informare şi Reabilitare al Asociației Nevăzătorilor din Moldova.
Anul pandemic 2020 m-a dus cu gândul din nou la creativitate și anume, ce ar fi dacă aș crea și eu un podcast unde alături de semenii mei, unde vom arăta că prejudecățile societății pot fi depășite!!!!
Cu drag de voi, Mariana Țîbulac-Ciobanu.

Alți autori de podcasturi:

Font Resize